Despre egoism în cuplu și ipocrizia modernă

De multe ori am plecat de la cabinet meditând cât de necesar ar fi un articol despre egoism – un concept nepopular chiar și în rândurile cercetărilor academice. Acest ”ugly something” pe care preferăm să-l ocolim (pe deplin conștienți de existența lui) aruncându-ne furibunzi în goana după raționalizări ale acțiunilor noastre egoiste, este, de fapt, responsabil pentru multe dintre facturile pe care le plătim (la avocat, la psiholog, la mediator și lista ar putea continua). Și astfel, ni se scurge cea mai mare parte din timpul în care am putea fi fericiți, risipindu-ne energia doar pentru a ne ascunde de propria conștiință sau a ne înfrumuseța eul. La cabinet nu pot să aduc egoismul pe tapet altfel decât foarte, foarte bine împachetat sub preambuluri, construcții și frazări menite să pună clientul într-o zonă de maxim confort înainte de a aborda subiectul, încât analiza costuri-beneficii mă face uneori să renunț. În afara cabinetului, afinitatea noastră pentru politically correctness ne face să ridicăm din sprânceană atunci când cineva folosește cuvântul ”egoist” în legătură cu o altă persoană, cel puțin în aceeași măsură în care reacționăm când auzim termenii ”gay” sau ”corupt”.

Cu toate acestea, parcă nimic nu e mai omniprezent în această epocă modernă, decât obositorul șir de consecințe al refuzului oamenilor de a-și înfrunta în mod direct și de a-și asuma egoismul, primul pas în refuz fiind reprezentat de camuflarea acestuia sub raționalizări ale acțiunilor și scopurilor lor, folosind argumente și justificări care merg de la studii științifice până la porunci din Vechiul Testament. Această, haideți s-o numim ”instrumentalizare” are rolul nu doar de a justifica acțiunile noastre, ci mai ales de a convinge pe ceilalți, de regulă partenerul, să fie compleanți cu planurile noastre și să sacrifice obiectivele lor în slujba obiectivelor noastre, sau cel puțin, să accepte prioritizarea pe care o propunem noi. Trăim într-o lume atât de avansată încât, fiecare dintre noi este expus de-a lungul vieții la atât de multă informație, încât inevitabil, o reține mai bine și se blindează cu informația care îi explică, raționalizează și mai ales, îl ajută să-și instrumentalizeze scopurile lui. De ce? Pentru că în prima fază a dezvoltării imaginii de sine, aproape toți suntem într-o fază de negare a egoismului, și cu cât întârziem mai mult momentul în care informațiile din exterior despre cât de egoiști părem, copleșește capacitatea noastră de a ne menține o iluzie cum că ”nu suntem nici mai buni nici, nici mai răi decât alții”, cu atât mai împăcați cu noi înșine suntem. Și pentru aceasta avem nevoie de argumente. Din mulțimea de informații la care suntem supuși, vom reține preferențial, toate informațiile care ne ajută să ne justificăm scopurile și acțiunile, care ne confirmă teoriile despre viață, despre cuplu, despre rolurile în cupluri etc. și le vom …continuarea articolului aici!