Despre control versus autosabotare după divorţ
Convingerea că depăşirea unui divorţ și ritmul refacerii tale psihologice după separare ar putea depinde de cât de “complicat a fost” în cazul vostru, de gravitatea sau rezultatul unor acțiuni sau factori din trecut (acțiunile voastre anterioare, motivele despărțirii, caracteristicile relației etc.) pe care (Atenție!!) nu-i mai poți modifica este și incorectă și nici nu te ajută.
De asemenea, convingerea că acestea depind de conjuncturi exterioare (cum anume v-ați despărțit, existența altei relații la momentul despărțirii) care (din nou Atenție!!) nu stau, sau nu au stat sub controlul tău (fapt ce vom vedea mai departe poate fi explicat și de ceea ce numim un ”locus de control extern”) te demobilizează în a face ceva, în a fi proactiv în procesul de revenire și reorganizare a propriei vieți. De ce? Aruncând o privire în zona fiziologiei neurotransmitătorilor constatăm că aceste convingeri determină reducerea suportului dopaminergic care are tocmai funcția să te mobilizeze să faci ceva – în cazul divorțului, să preiei frâiele propriei reorganizări și să acționezi zi de zi către reorganizarea propriei vieți și revenirea la nivelele normale de satisfacție în legătură cu viața proprie. Comanda către creier e una simplă: credința că rezutatul divorțului”nu ține/n-a ținut de mine” este interpretată de ”centrul de comandă” drept: ”nu am nimic de făcut”deci nu se secretă prea multă dopamină pentru că nu se acționează în nicio direcție, se așteaptă pur și simplu pasiv ”să treacă starea asta”.
Acest aspect, de care ne ocupăm în acest ultim articol al seriei dedicate divorţului, începută cu doua săptămâni în urmă, constituie doar unul dintre aspectele care fac diferenţa între aceia dintre noi care se refac mai uşor după un divorţ şi cei care se refac mai greu sau incomplet. Din fericire, aspectele tratate în articolul de faţă sunt cel mai uşor de corectat şi cel mai la îndemână. A cincea şi ultima lecţie despre ce trebuie să ştim din punct de vedere psihologic, despre divorţ astfel încât să-l depăşim corespunzător, abordează tipurile de atribuiri cauzale pe care le facem (ce sau pe cine facem responsabil) şi cine credem că deţine… continuare in revista 7Aprilie.ro
