Doctor Viviana Grădinaru. Încă un român de geniu la “Casa Alba”

În ciuda imaginii controversate pe care o au unii conaţionali, ingeniozitatea, truda şi seriozitatea multor români sunt apreciate fără putinţă de tăgadă peste tot în lume. Performanţele lor ne determină din ce în ce mai des să exclamăm în gând sau cu glas tare „suntem mândri că suntem români”. Că vorbim despre sport, despre artă sau cercetare, „copii frumoşi şi deştepţi” plecaţi de acasă pentru o soarta mai bună fac tot ceea ce le stă în putinţă ca ţara pe care au lăsat-o în urmă să le fie recunoscătoare. Sau măcar să le arate un sfert din recunoştinţa pe care le-o oferă alte naţiuni.

Încă din 1996, de pe vremea când preşedinte al Statelor Unite era Bill Clinton, „Casa Albă” oferă premii tinerilor cercetători. ”Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers” este cea mai înaltă distincţie acordată an de an noilor specialişti din domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice. După Rada Mihalcea şi Andreea Creangă, peste puţin timp încă o româncă va fi privită cu admiraţie şi felicitată de preşedintele Barack Obama, pentru performanţe extraordinare. Este vorba de Viviana Grădinaru, cercetător principal la „California Institute for Technology”. După ani de muncă neostenită în laborator, Viviana Grădinaru a ajuns să se numere printre cele 105 personalităţi care urmează să fie răplătite cu această mult răvnită distincţie oferită de „Casa Albă”.

… Deşi existau şi înainte o serie de metode de a face transparente diferite organe, tehnica descoperită de doctor Grădinaru, denumită „CLARITY”, are rolul de a duce procesul până la capăt, în sensul că întreg corpul unui animal devine transparent în maximum două săptămâni. Dar Viviana Grădinaru nu se va opri aici. Pasiunea ei pentru cercetare şi curiozitatea nativă o fac să ia în serios toate întrebările. Viviana Grădinaru: “Tatăl meu, de altfel un om foarte calm, a spus: ce a fost în capul tău? Acum am luat întrebarea aceea în serios şi am învăţat că în creierul uman există 100 de miliarde de neuroni, care sunt interconectaţi în 100 de trilioane de feluri.”

… Articolul integral aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *