Realitățile paralele și capcanele mentale în depresie
Fiecare dintre noi și-a spus măcar o dată în viață că trăim într-o societate individualistă, populată cu oameni egoiști și indiferenți față de trăirile celor din jur. Poate chiar am mers mai departe și ne-am gândit că dacă ne-am uita în urmă, ne-a mers în viață mai mult rău decât bine și că în viitor – ar fi triumful imaginației asupra experienței – să credem că o să ne meargă mai bine. Dar asta a fost într-o zi. Într-o zi când s-au adunat prea multe. Apoi am fost fericiți (fie și pentru scurt timp), am trăit momente frumoase alături de prieteni, ne-am bucurat pentru succesele lor sau ale unor oameni pe care nu-i cunoaștem dar ne-au inspirat prin forța cu care și-au revenit din situații de viață cu adevărat dramatice. Mai târziu am reușit la rândul nostru, alături de colegi, să schimbăm ceva în bine în societatea în care trăim. Am reușit să o transformăm într-o măsură modestă, într-un ”un loc mai bun”, și asta ne motivează în fiecare zi să mergem mai departe cu optimism.
Spre deosebire de cei care văd viața ca fiind o înșiruire de momente bune și mai puțin bune, unii oameni par a înregistra doar experiențe negative, cu fiecare contact, cu fiecare încercare pe care o fac de a realiza ceva, de a se integra în medii profesionale și sociale. Rezultatul pare a fi mereu același: sunt din nou dezamăgiți de oameni, de societate, de mediile profesionale, de natura umană, se simt respinși și nepotriviți cu această ordine socială și oriunde privesc, la știri, în ziare, pe stradă, la supemarketul din colț, răul pare să predomine. Deși trăim în aceeași realitate și de multe ori lucrăm în același mediu, uneori, în funcție de experiențele de viață prin care am trecut, de ceea ce credem despre viață, despre ceilalți, despre viitor și despre noi înșine,percepem și ”radiografiem” acest mediu în care trăim și unii și ceilalți într-un mod cu totul diferit.
De ce ajung uneori să fie aceste reprezentări atât de radical diferite? Pentru că o serie de experiențe de viață negative trăite succesiv fie în copilărie sau adolescență, fie mai târziu în viața de adult în combinație cu anumiți factori personali duc treptat la instalarea unei tulburări emoționale pe care o denumim simplu: depresie.
Depresia, după cum certifică și studiile psihologice și de neuroimagistică mentală, e responsabilă și pentru deformări de gândire la diferite niveluri. În special este vorba despre deformări ale percepției și reprezentărilor mentale despre noi înșine, despre lume și ceilalți. De asemenea e responsabilă şi pentru faptul că selectăm lucrurile pe care le observăm și la care suntem atenți. Mai departe, tot depresia deformează modul în care înțelegem ceea ce observăm, cum extragem informațiile și cum ne simțim și reacționăm față de toate acestea. În plus, alterează modul în care reținem anumite evenimente, ce memorăm din ceea ce s-a întâmplat și ce ne aducem aminte cel mai puternic. Apoi ne trezim că cei apropiați nouă insistă că ”lucrurile nu s-au petrecut chiar așa” despre evenimentele care ne sunt atât de vii în memorie încât am putea foarte bine să turnăm un film doar pe baza detaliilor pe care am fi capabili să le reproducem cu lux de amănunte. Despre aceleași evenimente auzim alte reprezentări, alte ”lecturi ale realității trăite” în care într-adevăr, protagoniștii au fost acolo dar intențiile erau diferite, atitudinile erau diferite și mai ales proporțiile evenimentului erau diferite și chiar ceeea ce s-a spus diferă semnificativ, din motivul selectivității diferite a ceea ce reține fiecare. Despre aceste reprezentări și lecturi diferite ale realității prin prisma depresiei chiar a fost realizat un film serial în 2017 (Thirteen reason why) în care protagoniștii adolescenți învață către final, după ce parcurg fazele de negare și revoltă, despre pertinența și îndreptățirea acestor reprezentări și se luptă cu integrarea propriei responsabilități (Clay: ”Did I killed Hannah?” Tony: ”Like I`ve said in the beginning: We all killed Hannah.”)
Cercetări sistematice asupra interpretărilor aduse realității conduse de Tali Sharot -specializată în neuroștințe cognitive, conferențiar la Departamentul de Psihologie Experimentală la University College London – au evidențiat faptul că cei mai realiști oameni, care fac cele mai pertinente predicții asupra viitorului sau interpretări asupra unei realități neclare sunt indivizii care prezintă un anumit nivel minimal de depresie, undeva intre scorurile 7 și 15 pe scala BDI (Beck Depression Inventory) (Strunk et al., 2006) în timp ce aceia ce depășesc pragul depresiei moderate deja deformează interpretările în negativ.
Ce funcționează diferit din punct de vedere fiziologic? Diferențele sunt determinate de modificări ale felului în care se activează anumite sectoare ale creierului care prelucrează informațiile și evenimentele ”cu miză” foarte mare pentru fericirea sau securitatea noastră. Acestora li se adaugă activarea diferită a unor structuri ale creierului responsabile pentru controlul funcționării unor glande și sisteme implicate în geneza și controlul emoțiilor precum și a activității hormonale aferente.
Dacă dorim să înțelegem de ce aceeași realitate poate fi analizată și interpretată diferit este nevoie de o analiză mai detaliată a modului în care înțelegem evenimentele și informația din jurul nostru, reprezentările care iau naștere în mintea noastră despre acestea și ce comenzi sunt transmise către organism în baza acestor reprezentări, precum și maniera în care aceste tipare de ”citire” a realității se auto-alimentează și se auto-întăresc:
Pare ușor de înțeles și logic cum acei oameni care au trecut în viață prin mai multe evenimente negative, unele chiar traumatice prin natura lor (accidente, decese ale unor persoane dragi, abuzuri psihice și fizice etc.), au dezvoltat sentimente de neputință, neajutorare, neîncredere în propriile forțe și în ceilalți, sentimente negative față de oameni și pesimism în ceea ce privește viața lor viitoare mai ales datorită faptului că nu au putut preveni, evita sau controla acele evenimente. În cazul lor, a avea încredere că va urma o viață ușoară și un viitor fericit implică un salt de încredere. Acela de a-și imagina un viitor mai bun decât experiența concretă, repetată, avută până atunci și care are de obicei câștig de cauză. A continua cu experiențe nereușite pe plan profesional (precum negăsirea unui loc satisfăcător de muncă, concedieri repetate) sau în celelalte compartimente ale vieții accentuează sentimentul de eșec, de nepotrivire cu ceea ce cere societatea, cu modelul de succes social și profesional promovat de mediul în care trăim. Drept urmare, persoana în cauză sfârșește prin a avea o imagine negativă despre sine, despre ceilalți, despre experiențele sale de viață și despre viitor. Aceste patru teme în legătură cu care apar reprezentările negative constituie de fapt principalii piloni ai depresiei la nivelul deformărilor de gândire. Aceste deformări ajung să fie bine înrădăcinate în mintea individului, devenind însăși viziunea lui despre lume și viață, nemaiîndoindu-se în legătură cu cât sunt acestea de adevărate. Pe măsură ce depresia se accentuează, atenția selectivă alimentează permanent aceste convingeri cu argumente despre cât de adevărate sunt. La întărirea convingerilor contribuie și alte idei distorsionate despre ce anume trebuie să facem și cum să funcționăm în societate pentru a fi plăcuți sau acceptați, se nasc niște standarde ridicate care sunt greu de atins și drept urmare accentuează imaginea proastă despre sine, toate constituind un cerc vicios care se alimentează și se auto-întreține.
Observarea selectivă doar a unor evenimente din jurul nostru sau a informației primite și interpetarea negativă a acestora reprezintă un mod caracteristic funcționării psihice tipic depresive care este responsabilă atât pentru instalarea depresiei cât și pentru menținerea acesteia. Incă din 2009 unele studii (K. Dearing și H. Gotllib, 2009) au evidențiat faptul că din evenimentele și informațiile existente în jurul lor, persoanele care suferă de depresie selectează subiectiv și se concentrează asupra prelucrării infomațiilor negative, le ignoră pe cele pozitive și percep informația negativă ca fiind mai negativă decât este de fapt sau pe cea neutră drept negativă. Simple afirmații ambigue sunt interpretate negativ, însemnând că dintre multitudinea de posibile înțelesuri și mesaje pe care le pot purta aceste informații neclare (pozitive, neutre sau negative), tocmai sensurile sau înțelesurile negative sunt alese și decodate fără nicio îndoială în privința corectitudinii lor. Decodarea negativă își dublează efectul datorită convingerii oamenilor asupra adevărului acestor mesaje, care în plus se întrepătrund logic cu o serie de argumente, convingeri și reprezentări congruente (toate negative) existente deja în mintea acestora, care susțin la rândul lor această interpretare negativă.
În încheiere, pentru aceia dintre noi care vor să arunce o privire și mai atentă la ce se întâmplă de fapt în organism, lucrurile arată cam așa: Persoanele depresive prezintă o reactivitate mai ridicată a unei părți componente a creierului denumită amygdală. Dacă indivizii care prezintă o amygdală super-reactivă sunt în același timp purtătorii variantei scurte și nu a celei normale a genei 5-HTTLPR – gena răspunzătoare și de transportul eficient al serotoninei – aceștia vor prezenta un factor suplimentar de vulnerabilitate pentru depresie (Caspi et al., 2003) și vor realiza drept urmare cele mai puternice deformări negative (Munafo et al., 2008). Întrucât amygdala este responsabilă pentru evaluarea negativității unui eveniment, în cazul persoanelor suferinde de depresie amygdala exagerează natura negativă a acestora şi automat dictează axei hipotalamo-pituitar-adrenală (HPA) secreția unei cantități mai mari de cortizol. De-a lungul timpului, repetându-se sistematic această supra-secreție, se ajunge la hipercortizolemie, responsabilă la rândul ei pentru instalarea depresiei. Interpretarea negativă repetată a evenimentelor de viață și atașarea unei semnificații profund negative la înregistrarea acestora în memorie, au un impact suplimentar asupra axei HPA și pun în mișcare ciclul descris anterior implicând sistemul serotoninergic super-reactiv și conducând, drept consecință, la depresie (Beck, 2008).
Încă un element demn de menționat despre selectivitatea cu care extragem informația din mediul care ne înconjoară pus în evidență de cercetările de specialitate îl constituie ceea ce psihologii numesc ”bias atențional confirmatoriu”, constând în predispoziția oamenilor de a selecta din realitatea înconjurătoare, a reține și a oferi credibilitate doar informațiilor și argumentelor care ne confirmă teorii și credințe pe care le avem deja despre realitate, despre noi și despre oameni și de a ignora mai degrabă informațiile care contrazic aceste credințe proprii (Baron, 2000). Acum devine și mai ușor de înțeles de ce persoanele depresive selectează acele informații care le confirmă credințele negative. În cazul lor, având reprezentări negative despre ceilalți, despre sine, viață și viitor interacționează cu acest conținut negativ și cu selectivitatea negativă specifică acestor indivizi.
Elementele descrise mai sus reprezintă doar o parte din … continuarea pe 7Aprilie.ro
